de la DOINA la REMBETIKO

Proiectul tematic „De la doina la rembetiko” își dorește să promoveze confluența dintre două genuri muzicale aparte care reprezintă spiritualitatea a două popoare ce se întâlnesc în spațiul dobrogean. Este vorba de doina românească și rembetiko grecesc, ambele incluse în patrimoniul UNESCO.

UNESCO – Patrimoniu imaterial

Proiectul își propune scoată doina din spațiul puțin accesibil al interpreților și cunoscătorilor săi și să o propulseze, alături de rembetiko, un alt gen muzical relevant pentru spatiul balcanic și pentru minoritatea greacă din România, dând șansa noii generații să se familiarizeze cu conotațiile sale iar tinerilor interpreți, păstrători ai doinei sau ai muzicii rembetiko să devină cunoscuți și apreciați de un public cât mai numeros.

FILM DOCUMENTAR

Producția se bucură de participarea extraordinară a muzicianului și omului de cultură Nicu Alifantis. Eseul cuprinde mărturii despre cele două forme muzicale emblematice, interpretări tradiționale și moderne, puncte de convergență între cele două forme de exprimare. Filmul este fi proiectat în cinci localități din județul Constanța începând cu Vama Veche și continuând cu Mangalia, Tuzla, Mihail Kogălniceanu și Cernavodă.

EVENIMENT FUSION

în cadrul evenimentului multicultural va avea loc un recital de doină și rembetiko susținut de artiști români și strâini, interpreți reprezentativi pentru aceste două genuri muzicale (România și Grecia). Evenimentul care va include și Proiecția de Gală a filmului „De la Doina la Rembetiko – o rapsodie balcanică” se va desfășura în 16 noiembrie 2024 la Constasnța și va cuprinde, de asemenea, dezbateri tematice între specialiști și public.

PANAIT ISTRATI

Filmul documentar artistic, semnat de regizorii Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis, filmat deopotrivă în România și Grecia, este inspirat de corespondența epistolară dintre bunicul autoarei scenariului, Bianca Beatrice Michi, și marele scriitor Panait Istrati de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 140 de ani. Pe lângă valoarea sentimentală, filmul are o valoare de patrimoniu din perspectivă etnomuzicologică.

RECITAL EXTRAORDINAR

Concertul de tip fusion va avea loc participarea extraordinară unor artiști renumiți din România și Grecia printre care se numără Niki Xilouri (voce și percuție), Maria Casandra Hauși (voce), Stelu Enache (voce), Vanghelis Siligardos (bouzouki), Sorin Romanescu (chitară), Sabin Penea (vioară), Marius Vernescu Trio (alături de Beatrice Vernescu și Oleg Lașcu), Adrian Stavian (orgă), Alexandru Ilea – Noian (fluier), Constantin Badea (voce).

Parteneri

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa și are ca parteneri Asociația Culturală Harlequin Diversitate, Asociația ANCE EUROPE, firma de producție cinematografică Rock House Events și Cramele Hamangia. Partenerii media sunt Cuget Liber și Antena 3 Constanța. Evenimentul se bucură de colaborarea cu Comunitatea Elenă Elpis din Constanța. Proiectul este susținut și sprijinit de UPFAR – ARGOA – Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România și DACIN SARA.

DOINA

  • Doina este un cântec solemn care, fără să necesite un cadru special, este cântat în aer liber sau acasă, în timpul muncilor gospodărești sau la priveghi. Conținutul său reflectă starea sufletească a performerului, care face dovada calităților sale interpretative şi spirituale înnăscute. (Institutul Național al Patrimoniului)

REMBETIKO

  • Rebetiko este o expresie muzicală și culturală direct legată de cântecul și dansul care s-a răspândit inițial în rândul populațiilor din clasa muncitoare urbană.

„Substanţială, emoţionantă şi originală, doina îmbogăţeşte patrimoniul
spiritual al omenirii.

Institutul Național al Patrimoniului